Toti parintii se gandesc daca stilul lor de a educa copiii este unul care ii pune in valoare pe cei mici. Daca este ceva ce toti parintii ar trebui sa inteleaga este ca cei mici sunt indivizi diferiti de noi, cu nevoi proprii, si pentru ca nevoile lor nu sunt aceleasi cu ale noastre, ei trebuie sa fie tratati separat nu ca un intreg cu parintele, cum exista tendinta.
In general, este demonstrat ca parintii tind sa aleaga un stil de parenting asemanator cu cel cu care au fost crescuti. Dar aceasta nu este deloc cea mai buna varianta. Nu face altceva decat sa adanceasca si mai mult prapastia intre generatii. Copiii din ziua de azi sunt diferiti de copiii care am fost noi, de aceea stilul de parenting pe care ar trebui sa il adoptam ar trebui sa fie adaptat nevoilor celor mici, astfel incat sa le puna in valoare abilitatile si sa scoata la iveala tot ceea ce este mai bun din ei.
Ca parinti, trebuie sa fim tot timpul deschisi la schimbare, trebuie sa fim dornici sa ne corectam si sa invatam sa ne mulam pe personalitatea copilului. Un stil de parenting neadecvat naturii celui mic va face mai mult rau decat bine.
Iata o lista cu cele mai populare 4 stiluri de parenting :
Stilul formal
Acest stil de parenting este caracterizat de faptul ca parintii explica foarte clar copilului ceea ce se asteapta de la el, ce comportament trebuie sa aiba. Nu este un stil abuziv, cum ati crede. Se pune accent pe importanta existentei unei structuri care este prezentata copilului si pe importanta indrumarii lui. Se ofera intotdeauna sprinjin emotional sau fizic pentru indeplinerea de catre copil a unei anume sarcini. Cu toate acestea, modul prin care cei mici aleg sa duca la bun sfarsit acel task, depinde in totalitate doar de ei. Nu le este impus de catre parinti. Dupa indeplinirea unui anume lucru, copilul este incurajat, i se adreseaza cuvinte pozitive.
Stilul formal de parenting este un mod de a impune reguli cu blandete, de a-i invata pe cei mici diferenta dintre crrect si gresit prin propria lor experienta. Este un stil in care trebuie ca celui mic sa i se explice totul astfel incat el sa inteleaga in mod logic si totodata este un mod prin care se cultiva copilului autodisciplina. Aceasta autodisciplina nu ii face pe cei mici decat sa devina adulti independenti, cu incredere in sine si abilitati de rezolvare a problemelor.
Stilul autoritar
Se aseamana cu cel formal, insa diferenta este ca asteptarile parintilor sunt expuse direct, intr-un mod mult mai autoritar decat stilul de parenting formal. Copilului i se da mai degraba o sarcina pe care trebuie sa o indeplineasca decat un context in care el sa poata alege singur cum sa duca la bun sfarsit sarcina.
Stilul autoritar insista pe importanta controlului parental asupra copilului. Spre deosebire de stilul formal, in cazul celui autoritar, copilul indeplineste sarcina doar pentru ca i se spune sa faca asta, nu pentru ca i se explica pasii si cel mic chiar isi doreste sa o duca la bun sfarsit.
Partea negativa a acestei abordari este aceea ca cel mic este dominat de teama si nu invata sa se exprime liber, sa fie independent, sa ia decizii de unul singur si sa inteleaga pe deplin de ce face un anume lucru. El face pentru ca trebuie, pentru ca asa i se spune, pentru ca asta i se cere. Copilul nu este sustinut, nu i se explica pasii pe care ii are de parcurs.
Parintii adepti ai acestui mod de educare, am putea spune ca nu sunt foarte atenti la nevoile copilului si la dorintele lui si considera ca ei stiu cel mai bine ce este potrivit sau nu pentru cel mic. Spre deosebire de maniera oficiala de educare, stilul autoritar nu include incurajari si exprimarea libera a emotiilor ci se bazeaza mai degraba pe comenzi si executarea lor.
Stilul autoritar este deseori caracteristic parintilor exagerat de protectori. Stim ca intentiile lor sunt bune insa modul in care ei incearca sa ii disciplineze pe cei mici afecteaza intreg procesul lor de dezvoltare.
Stilul permisiv sau indulgent
Dupa cum spune si titlul, in acest stil de parenting parintele este indulgent si ingaduitor cu orice doleanta are copilul. Desigur, suna ideal dar este in realitate un lucru bun pentru copil?
Scopul parintelui in acest mod de educare este de a mentine fericit copilul tot timpul, de a-l lasa sa faca ceea ce simte doar ca sa nu se supere. Reguli disciplinare si structura nu exista, singurul lucru care primeaza fiind dorintele celui mic.
Stilul de parenting permisiv da nastere unui cerc vicios in care copilul obtine prin plans sau prin alte mijloace orice isi doreste lucru ce il face sa repete astfel de comportament. Efectul negativ pe termen lung este acela ca cel mic devine la un moment dat un adult care nu stie sa gestioneze cele mai simple lucuri deoarece este obisnuiti ca totul sa fie facut de altcineva, in locul lui. Realitatea este cea care vine si ii loveste si la maturitate vor realiza, nepregatiti fiind, ca este nevoie sa dezvolte un simt al responsabilitatii si totodata trebuie sa faca pe cont propriu toate lucrurile. Este ceva destul de greu de digerat pentru copiii educati cu prea multa indulgenta.
Stilul neimplicat, neglijent
In acest stil de parenting nicio asteptare nu este consemnata. Copilului nu i se cere nimic si nu i se comunica. Totodata, parintii nu discuta deciziile cele mai importante, iar fiecare il educa cum simte, fara a exista un plan, o structura. Copilul este destul de debusolat de acest mod de educare, asadar isi va adapta comportamentul fiecarui parinte in parte. Comunicarea proasta sau lipsa ei il fac pe cel mic sa nu fie apt de a distinge binele de rau, practic el nu are repere pe care sa le urmeze. Parintii considera ca cel mic este capabil sa se descurce singur.
Indiferent de ce metoda de educare alegi, este in primul rand nevoie de timp, rabdare si exercitiu pentru a intelege nevoile reale ale copilului. Ideal este sa se gaseasca un echilibru intre a fi strict si in control si a fi liber in relatia cu cel mic. Un alt aspect important este ca parintii sa fie de acord asupra unui stil de parenting si sa il aplice amandoi pentru a nu deruta copilul.
