Cum tinem copiii ocupati la drum

Copiii se plictisesc repede. Da! Fara exceptie, toti copiii sunt o explozie de energie, vitalitate si mai ales galagie. Fapt ce nu este nici pe departe rau decat atunci cand stii ca trebuie sa ii tii pentru un timp de cateva ore tintiti pe un scaunel, legati in centuri in masina, tren, autobuz sau avion. Atunci apare marea provocare pentru fiecare parinte si cu siguranta si prima umbra asupra entuziasmului plecarii la drum cu copiii. 

Vestea buna este ca nu e imposibil sa transformati un drum lung cu copiii intr-un prilej de joaca si distractie chiar daca circumstantele nu permit zbenguiala sau dans. 
Si daca v-am dat aceasta veste buna, vin aici si cu ideile salvatoare pe care sa le puneti in practica la drum si astfel sa ma credeti pe cuvant: Un sfat important este sa tii cont de starea copilului la momentul plecarii. Caci, stim cu totii ca un copil obosit sau flamand este cu atat mai putin cooperant si linistit. Tine cont sa fie odihnit, hranit si schimbat de scutec daca acesta este micut. Daca stii ca puiului ii place sa doarma la drum, indicat este sa stabilesti ora de plecare in perioada in care acesta are ora de somn si astfel castigi si un timp de liniste numai bun pentru relaxare. Asigura-te ca ii creezi ambientul potrivit, cu muzica in surdina, parasolar in caz ca este soare, scaun confortabil cu pozitie buna de somn.
Gustarile diverse si apa suficienta completeaza numai bine bagajul de calatorie asigurand copiilor stomacelul plin si astfel o stare de bine si relaxare.

Jocurile pe care le puteti face la drum cu copiii sunt mereu o sursa de distractie si in acelasi timp de invatare pentru cei mici.
Iata cateva idei care cu siguranta te vor scoate din impas : 

Daca vorbim de copilasi micuti pana la varsta de 2-3 anisori, puteti sa ascultati sau sa cantati impreuna cantecele vesele, sa bateti din palme, sa va jucati cu manutele cucu-bau, gadilat. Daca aveti inspiratie puteti sa ii spuneti povesti, sa il antrenati la discutie, sau pur si simplu sa priviti pe geam si sa inventati un joc de recunoastere a obiectelor intalnite pe drum (animale pe camp, flori, pasari, copacei, nori, camioane, cladiri interesante).

 Pentru copilasi mai mari de 4 ani, jocurile devin mult mai usor de initiat caci implicarea copiilor e mult mai mare. Cateva exemple ar fi : “Ce incape intr-o valiza” in care se alege o litera si pe rand fiecare spune cate un obiect cu litera respectiva, clasicul “Fazan” sau “Ghiceste animalul” in care copilul se gandeste la un animal iar ceilalti pun intrebari pana ajung sa descopere despre ce este vorba. Toate acestea cu siguranta vor fi atat distractive cat si educative oferind prilej numai bun pentru cel mic de a invata lucruri si cuvinte noi. De asemenea va puteti pune imaginatia la incercare si inventa alte jocuri distractive privind obiecte pe fereastra, numarand copaci, masini, cautand obiecte de o anumita culoare sau spunand/inventand ghicitori.

Din bagajul de calatorie cu cei mici nu trebuie sa lipseasca, bineinteles, si jucariile ce ii vor tine ocupati mai ales la drum. Si pentru ca bagajul de cele mai multe ori este limitat, acestea trebuie sa fie cat mai putin voluminoase, cat mai diversificate si interesante mai ales tinand cont de preferintele copiilor. 
Pentru bebelusi si copii pana la 2 ani trebuie sa luati cu voi la drum jucaria preferata care poate fi un plus sau o jucarie de dentitie sa o poata molfai. Mare succes au si carticelele textile sau jucariile ce scot sunete sau fosnesc. Ceea ce este cel mai important sa aveti in vedere este ca jucariile sa fie moi si sigure, sa va asigurati ca nu exista vreun risc sa se raneasca in cazul unei frane aparuta brusc, spre exemplu. 

Idei de jucarii pentru copilasi mai mari sunt mult mai multe, tine doar de preferintele copiilor si de inspiratia voastra. Cateva exemple cu care sigur nu veti da gres sunt : 
 - Carticele cu ilustratii, carticele cu activitati sau cu povesti scurte. In orice forma ar fi, acestea sunt numai bune de rasfoit si tinut copilul ocupat mai ales daca sunt noi sau nu i-au mai trecut prin manute de ceva timp.
 - Tablita de desenat magnetica sau un set de desenat pe baza de apa cu siguranta ii vor  stimula creativitatea chiar si la drum. Aceste doua exemple sunt ideale daca nu doriti sa ii oferiti copilului creioane de colorat sau carioci cu care se pot rani in mers si evitati astfel si redecorarea tapiteriei. 
 - Jucariile de plus, figurinele mici sau masinutele preferate sigur sunt alegerea potrivita ca si parteneri de drum.
 - Seturile de construit cu piese magnetice nu il vor plictisi pe cel mic caci sunt mereu un prilej de a ii stimula imaginatia.
 - Jocurile care ii stimuleaza gandirea si logica, precum BrainBox , Iq Booster, seturi de magie, carti de joc educative, sunt ideale la drum fiind captivante pentru cei mici si bineinteles si educative.

Cea mai importanta regula atunci cand urmeaza sa plecati cu copiii la drum este sa va inarmati cu rabdare, buna dispozitie si bineinteles cu chef de joaca cu cei mici. Orice calatorie include, pe langa activitatile de la destinatie, si timpul petrecut pe drumul la dus si la intoarcere, care de cele mai multe ori dureaza ore intregi si devine obositor. Insa cu putina imaginatie acesta poate fi usor transformat in timp de calitate petrecut cu copiii tai. Caci, fie vorba intre noi, cand ai timp acasa sa petreci ore in sir doar discutand si jucandu-va fara sa fii implicat si in alte activitati sau distras din cauza oboselii de la serviciu? Profita, deci, de orice ocazie pentru a crea momente speciale atat pentru tine cat si pentru cei mici. Nu imi ramane astfel decat sa va urez “Drum bun!” si calatorii pline de zambete si relaxare!