Alergiile alimentare la copii

Aveti un copil diagnosticat cu alergii alimentare? Va simtiti coplesiti si singuri in lupta cu acestea?Va ganditi la “calatoria” care va asteapta si nu stiti cum sa gestionati situatia?
Stim cat de coplesitoare pot fi alergiile alimentare la copii si cat de mult efort din partea parintilor implica: documentare, medici, decizii de luat, planuri alimentare de urmat si multe intrebari. Cat va dura? Copilul meu va fi alergic toata viata? Cat de severa este problema? Ii este pusa sanatatea in pericol? Poate intra in soc anafilactic? Cum previn? Cum tratez?
Daca sunteti un parinte al unui copil care se confrunta cu asta, vrem sa va spunem ca totul va fi bine! Desi pare greu la inceput, lucrurile se vor imbunatati pe parcurs.

Iata ce trebuie sa stiti! Alergiile alimentare apar atunci cand sistemul imunitar vede un anumit aliment ca pe un potential inamic, asadar reactioneaza in cauza: se apara. Cum? Apar simptome si anume reactii alergice. Alimentele care provoaca reactiile alergice sunt cele care contin alergeni.
Care sunt cele mai frecvente alimente care pot provoaca reactii alergice? Ouale, laptele, alunele, nucile, susanul, soia, graul, pestele, fructele de mare, capsunile.

Care sunt simptomele unei reactii alergice la unul din alimentele consumate? In primul rand difera  si pot fi severe sau mai putin grave. Uneori, simptomele sunt usoare, alteori pot fi severe si rezulta in ceea ce numim anafilaxie. Aceasta se considera urgenta medicala si impune vizita imediata la spital.

Care sunt concret simptomele?
•    Inrosirea pielii, mancarime, urticarie
•    Poate aparea inflamarea buzelor, limbii sau gatului
•    Respiratie greoaie
•    Ameteala si lesin
•    Dureri de stomac, voma, diaree

Este foarte important ca de la cea mai mica banuiala ca cel mic este alergic, sa aveti un diagnostic de la medic si un plan de interventie in caz de urgenta. In cazuri extreme, medicul va va invata cum sa folositi injectiile cu epinefrina.

Cum anume puteti evita rectiile alergice alimentare?
Calea cea mai sigura este, desigur, sa tineti copilul departe de alimentele care provoaca simptome. Cum puteti face asta? Invatati sa cititi corect etichetele si sa identificati pe ele ingredientele la care cel mic este alergic. Daca nu va este clar, intrebati, cereti mai multe detaill. Abia apoi cumparati produsul respectiv.

Aveti grija la igiena alimentara din propria bucatarie. Atunci cand preparati mancare pentru cel mic, spalati-va pe maini foarte bine si folositi ustensile curate pentru a nu exista niciun risc de contaminare a mancarii.

Un pas destul de complicat dar necesar, pe care trebuie sa il faceti, este sa ii educati pe cei apropiati: prieteni, familie, persoane cu care interactionati la locul de joaca. Este important sa le spuneti despre alergiile copilului si rugati-i sa nu ii ofere alimente fara acordul vostru. In cazul gradinitelor sau scolilor, acestea au meniuri speciale pentru copiii alergici asa ca lucrurile sunt un pic mai simple.

Stim ca este frustrant atat pentru parinti cat si pentru cei mici insa pentru a reduce stresul situatiei, incercati sa va focusati mai degraba pe alimentele pe care au voie sa le consume si mai putin pe cele interzise. De asemenea, veti descoperi ca exista retete usor de preparat care va vor scoate din incurcatura atunci cand vine ora mesei.

Copiii vostri au alergii?  Daca da, cum reusiti sa gestionati intreaga situatie?