Cum sa-i motivati pe copii sa mentina jucariile curate si ordonate

Este o provocare pentru orice parinte sa isi motiveze copilul sa isi mentina camera curata si jucariile ordonate. De cele mai multe ori, micutii prefera sa se joace, nu sa si faca curatenie. Cu toate acestea, este important sa ii invatam sa aiba grija de lucrurile lor. Iata cateva strategii pe care le puteti folosi in misiunea de a-i motiva pe copii sa isi pastreze spatiul de joaca si jucariile organizate si curate.

Repetitia

Comportamentul copiilor poate fi modelat foarte usor. Cum? Aratandu-le in mod repetat cum sa isi pastreze lucrurile curate si ordonate. Fiti chiar voi un exemplu pentru ei si aveti grija de propriile haine, incaltari, obiecte. Acest lucru ii va inspira sa va urmeze. Implicati-i in activitatile voastre de organizare pentru a-i invata cele mai simple si eficiente modalitati de a-si organiza propriile bunuri.

Invatati-i despre valoarea lucrurilor

Explicati-le de ce este important sa isi pastreze jucariile intr-o stare buna. Vorbiti-le despre valoarea lor, despre faptul ca jucariile sunt speciale si trebuie tratate cu respect. Intelegand importanta lucrurilor, copiii vor fi motivati sa le pastreze curate si ordonate.

Implicati-i in procesul de organizare

Implicarea celor mici in procesul de organizare ii va face sa se simta mai responsabili. Stabiliti impreuna reguli clare si desemnati pentru fiecare jucarie un loc de depozitare. Puteti lipi pe cutii sau pe sertare etichete care sa indice ce jocuri trebuie sa stea acolo.

Transformati procesul organizarii intr-un joc

Folositi-va creativitatea pentru a face organizarea jucariilor distractiva. Puteti cronometra cine anume strange mai repede si cine anume reuseste sa isi spele papusile mai bine. Sunt doar cateva idei despre cum puteti sa le distrageti atentia. Puteti pune muzica preferata sa dansati impreuna in timp ce sortati jucariile, spre exemplu.

Recompensati-le eforturile

Incurajarea comportamentului dorit prin oferirea de recompense nu este lucru gresit. Si noi ne simtim motivati la serviciu atunci cand munca ne este rasplatita. Acelasi lucru se intampla si cu cei mici. Le puteti oferi un mic dulce pentru acest task sau un cadou mai mare daca reusesc sa isi tina jucariile curate si organizate toata saptamana.

Aratati-le ca organizarea aduce beneficii

Explicati-le ca totul e mai simplu cu un pic de organizare. Isi vor gasi mult mai rapid jucariile daca acestea sunt puse la locul lor, nu se vor accidenta si cel mai important, le vor prelungi viata. Masinutele sau papusile aruncate sunt mai expuse riscului de a se deteriora decat jucariile de care au grija si pe care le aseaza cu atentie la locul lor.

Transformati organizare intr-un ritual zilnic

Stabiliti un moment al zilei pe care sa il dedicati organizarii. Poate fi dupa ce au terminat sa se joace sau inainte de a merge la culcare. Transformati asta intr-un ritual si, in scurt timp, se va transforma intr-un automatism pentru copii.

Mentinerea jucariilor curate si organizate poate parea o sarcina plictisitoare pentru copii. Insa, prin metodele potrivite si prin implicarea voastra activa, ca parinti, puteti transforma aceasta responsabilitate intr-o rutina zilnica, interactiva. Un copil care invata de mic sa aiba grija de lucrurile lui, va deveni un adult cu obiceiuri sanatoase.

Voi cum reusiti sa ii convingeti pe cei mici sa isi stranga jucariile? Ce strategii au functionat la voi?