Filosofie de copil, Episodul 3 - Curcubeul

De ce este zi? Dar noaptea ce este? Din ce este facut aerul? Cum cresc copacii? De ce tuna? Cum au disparut dinozaurii? De ce, de ce, de ce…? O abordare pe care totii copiii o au din clipa in care incep sa vorbeasca. Curiozitatea lor este mare si vor sa stie orice despre orice, tocmai de aceea asalteaza adultii cu mii si mii de intrebari.

Stiati ca un copil curios pune in medie 73 de intrebari pe zi? La jumatate dintre acestea, parintii nu au un raspuns concret si inventeaza ceva pe moment. Intrebarile celor mici nu sunt altceva decat un mecanism care ajuta la dezvoltarea lor cognitiva.

Astazi vrem sa aflam raspunsurile la inca o intrebare filosofica, si anume: Ce este curcubeul si din ce este el facut? Haideti sa ne bucuram impreuna de raspunsurile hazlii pe care le-am primit. 

Ce este curcubeul si din ce este el facut?

Explicatia stiintifica este simpla: curcubeul este un fenomen meteorologic care se manifesta prin aparitia pe cer a unui arc colorat atunci cand lumina soarelui se refracta in picaturile de apa din atmosfera. Simplu, nu? Oho, deloc. Copiii nostri zic altceva: “curcubeul vine de la unicorni si el are toate culorile pamantului si cand ploua si apare soarele el se bucura si de accea nu mai apare pe cer. Este lipit de unicorni pe cer si este foaaaarte mare si foarte frumos.”  Un raspuns logic, nu? De asemenea, “curcubeul este pus pe cer de ingerasi si ei l-au colorat cu creioane din ceara si atunci cand nu mai ploua noi il vedem pe cer. Cand ploua nu avem cum pentru ca apa il sterge si el dispare asa ca trebuie sa apara soarele sa il usuce si apoi curcubeul apare.” Wow, nu? Asa este ca nu v-ati fi asteptat la un astfel de raspuns?
Dar oare din ce este el facut? Din lumina venita de la soare. Picaturile de apa fac ca lumina alba sa se separe in diferite culori, iar ochii nostri percep asta sub forma unui spectru ce este colorat in rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet. Iata ce parere au micutii: “este facut din briose. Daca am ajunge la el l-am putea manca, stiu eu sigur. Este bun si este cu zahar muuuuult si mami nu imi da voie sa mananac zahar dar eu iau mereu, pe furis, cand nu este ea atenta.” Spontana marturisire, nu-i asa?

Mai vrem sa aflam si alte opinii asa ca va rugam sa faceti acest exercitiu de imaginatie cu cei mici. Ei ce parere au despre curcubeu? Chiar suntem curiosi! Tot din briose este facut? Si tot de la unicorni vine? Asteptam raspunsurile voastre cu mare interes.