Gradinaritul – o activitate ideala pentru copii

Este frumos afara si ati vrea sa faceti o activitate ceva mai speciala, in aer liber, alaturi de copii dar nu stiti ce? Poarte ar trebui sa incercati gradinaritul, una dintre cele mai educative si distractive activitati pentru cei mici. Asadar, sa incepem sa descoperim impreuna de ce este bine sa gradinariti.

In primul rand, aceasta activitate ii ajuta pe copii sa devina mai responsabili. Odata ce au inceput sa planteze si sa ingrijeasca propriile plante, copiii invata sa trateze plantele ca pe fiinte vii care au nevoie de apa, soare, caldura. De aceea, vor fi foarte atenti la toate nevoile lor.

Gradinaritul este o modalitate ideala de a invata lucuri noi despre natura si despre ciclurile de viata ale plantelor. Vor parcurge toti pasii de la stadiul de samanta la cel de planta matura si asta nu poate fi decat fascinant.

Abilitatile motorii fine si coordonarea ochi-mana sunt perfectionate cu ajutorul gradinaritului care implica multe actiuni diferite: sapat, sadit, udat. Toate aceste lucruri au nevoie sa fie facute cu miscari precise si cu atentie la detalii ceea ce ajuta la dezvoltarea celor mici.

Poate nu v-ati gandit la asta, insa gradinaritul pune bazele unor obiceiuri alimentare sanatoase. Plantarea si cultivarea legumelor, culegerea lor si a fructelor, curatarea si prepararea, toate aceste sunt modalitati prin care ii faceti pe cei mici sa inteleaga de unde vin alimentele si cat de important este sa avem o alimentatie sanatoasa si o dieta adecvata. Implicati-i in toate aceste activitati si veti vedea cum alegerile lor alimentare vor fi cele potrivite.

Gradinaritul incurajeaza curiozitatea si explorarea si este o modalitate excelenta de a descoperi mediul inconjurator. Vor avea multe intrebari asa ca pregatiti-va sa le raspundeti pe intelesul lor.

Un alt beneficiu important al gradinaritului este ca imbunatateste starea de spirit si este o activitate relaxanta si placuta care ajuta la reducerea anxietatii la copii dar si la adulti.

Nu uitati, insa, de siguranta copiilor in gradina. Asadar, selectati unelte special concepute pentru ei pentru a nu exista riscul sa se accidenteze. Daca folositi ingrasaminte sau solutii pulverizante, tineti-le departe de copii, chiar daca acestea sunt ecologice. In afara de apa nu ar trebui sa aiba nimic la indemana. Obisnuiti-i sa foloseasca manusi iar daca afara soarele este puternic, puneti-le palarii. Aveti grija sa le fiti tot timpul in preajma si sa la oferiti supravegherea de care au nevoie, in functie de varsta pe care o au.

Gradinaritul reprezinta si o modalitate ieftina de a va distra. Nu aveti nevoie decat de unelte, seminte si...multa buna dispozitie. Oportunitatea de a petrece timp de calitate alaturi de cei mici, in aer liber, nu se compara cu nimic altceva. Fiti pregatiti sa radeti impreuna cu ei, sa povestiti, sa va jucati alaturi de ei si sa ii incurajati sa exploreze tot ceea ce ii inconjoara.

Voi ati incercat sa gradiniti alaturi de pitici? Cum vi se pare experienta? Asteptam povestile voastre cu si despre gradinarit.