Top 3 jocuri si jucarii pentru copiii de 0-2 ani

Pe langa afectiune, hrana si hainute, jocul si jucariile am putea spune ca se afla tot pe lista nevoilor de baza ale copiilor, indiferent de varsta. Dar oare ce ii stimuleaza si le starneste interesul in functie de etatea lor?
Iata cateva criterii generale de urmarit atunci cand alegeti jucarii sau jocuri pentru micuti:

0-6 luni
Copiii pana la 6 luni adora jucariile pe care le pot prinde cu manutele si care scot zgomote intresante.
Jucariile de ros, zornaitoarele, cartile cu sunet, jucariile moi din cauciuc pe care le pot strivi cu manutele lor mici sau carticelele cu diferite texturi sunt iar un punct de atractie. Le place in general sa priveasca si sa se priveasca asa ca oglinzile pot fi un bun aliat in aceasta joaca. Care este, totusi, jucaria cu cel mai mare succes la aceasta varsta? Salteluta pentru activitati, ati ghicit! Alegeti un model foarte colorat, prevazut cu sunete si arcada cu jucarii detasabile si va garantam un puiut fericit. Saltelele de joaca incurajeaza dezvoltarea fizica, senzoriala si emotionala a bebelusului si sunt un bun exercitiu de intarire a musculaturii datorita micarilor de baza pe care cei mici le fac atunci cand isi intind manutele sa ajunga la o jucarie, spre exemplu. 

Daca alegeti o salteluta muzicala, trebuie sa stiti ca il incurajati pe bebe sa isi dezvolte abilitati precum muzicalitatea, echilibrul, orientarea, coordonarea si spiritul de observartie. Nu se vor da batuti pana nu vor descoperi de unde anume vine sunetul.

7-12 luni
Etapa cuprinsa intre 7 luni si un an vine la pachet cu noi provocari. Stim deja cate schimbari se petrec de la o zi la alta insa cu ce este mai speciala aceasta varsta si de ce anume incep copiii sa fie atrasi? La varsta aceasta incep deja sa devina mobili si sa isi castige independenta asa ca si jucariile lor trebuie sa fie potrivite. Optati pentru masinute din lemn, jucarii din plus, mingi, cuburi moi sau jucarii de impins. 
Am pune pe locul 1 in topul preferintelor cuburile inedite de construit. Nu va ganditi la clasicele cuburi ci abordati variante diferite cum ar fi cuburile interactive care au pe cele 4 fatete desene sau mici activitati interactive sau puteti incerca un set de cuburi frumos colorate, cu marimi diferite, pe care acestia le pot suprapune pentru a construi un turn sau pe care le pot potrivi in asa fel incat imaginile de pe ele sa spuna o poveste. Este un joc distractiv si educativ care prinde alt sens in fiecare zi in functie de imaginatia voastra sau a micutului. 

1-2 ani
Este varsta misunatului, trasului de obiecte, este varsta la care cei mici vor sa devina din ce in ce mai autonomi si sunt foarte atrasi de mediul in care traiesc asa ca, fiecare zi este un nou prilej de explorare.
Jucariile de imitatie sunt perfecte, puzzle-urile cu piese mari, jucariile interactive precum telefoanele muzicale, tablitele magnetice sunt iar o alegere minunata. Dar care, oare, sa fie jucaria castigatoare la aceasta categorie de varsta? Centrele de activitati sunt norocoasele. Pline de culoare, butoane, manete si manere, ele promit sa tina copiii ocupati datorita multitudinilor de lucruri pe care cei mici le vor descoperi. Toate acestea ajuta la dezvoltarea simturilor si la invatarea unor notiuni de baza. 

Speram sa va placa selectia noastra. Ai vostri copii ce jucarii au in topul preferintelor? Asteptam sa ne impartasiti.