Pastoralia, George Saunders

Destinat sa devina unul dintre cele mai bune volume de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distileaza haosul vremurilor pe care le traim in fictiune“ (Salon). Cele sase povestiri din Pastoralia afirma un mare talent exploziv si resurse de imaginatie care nu par in pericol sa se epuizeze vreodata.

„Criticii sustin ca in prozele din Pastoralia gasesti adieri din Vonnegut, din Pynchon si din David Foster Wallace. Asa o fi, sau poate nu. Cert este ca America din povestirile lui Saunders pare un parc de distractii unde lucrurile scapa de sub control. Goticul si absurdul isi dau mana, pasajele fruste alterneaza cu reveriile, naturalismul bea brudersaft cu drama existentiala. Saunders e un cronicar al picajului, un martor la subteranele prin care se pierde omul, un arhivar al experientelor amare, un sceptic camuflat in spatele hohotului.“ — RADU PARASCHIVESCU

„O America infricosatoare“, i-a spus Edward Behr. „O America distopic-absurda“, riposteaza George Saunders prin acest volum de povestiri concepute parca in temeiul unui worst case scenario. Populata de angajati pusi sa accepte umilinte, de guru fabricati din nimic si gata sa fructifice inocenta semenilor sau de matusi revenite din cavou pentru a impune retete ale succesului in cariera, lumea lui Saunders e deraiata si penduleaza intre grotesc si patetic. Personajele din Pastoralia par intrate intr-o moara a destinului care le macina fara mila si se pregateste sa le transforme in pulbere. Si totusi, cititorul simte prea putina compasiune si solidaritate. Prin fata lui defileaza oameni vulnerabili, victime ale propriilor temeri si obsesii, carcase despuiate de onoare si vigoare. Si cand colo, in loc sa te umple mila, te apuca rasul. George Saunders e un fachir al sardonicului si al turismului prin regiunile stranii ale fiintei umane. Lumea lui este cat se poate de originala si, in acelasi timp, incredibil de familiara.